Duminică, 07 Iunie 2026

Foto / Poveste de iarnă, la Școala gimnazială nr. 1 Poarta Albă

de Andreea ILIESCU Marţi, 23 Decembrie 2014 328 1 min citire
Cu toții ne amintim cu plăcere sărbătorile de Crăciun și momentele spe-ciale pe care le-am trăit. Copiii îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun în fața căruia recunosc fără teamă dacă au fost cuminți sau au făcut năzbâtii. Ei știu că Moșul este iertător și le aduce daruri mai ales dacă spun o poezie sau cântă o colindă.
De aceea, școlarii și preșcolarii Școlii gimnaziale nr. 1 Poarta Albă au pregătit un program de cântece, dansuri și poezii ce au însuflețit Centrul de tineret din Poarta Albă. Invitați să trăiască "Povestea de iarnă" au fost primarul localității, Vasile Delicoti, directorul Școlii nr. 1 Poarta Albă, prof. Florentina Mangri, părinți, elevi, cadre didactice.
Copiii au cântat colinde în limbile română, engleză și franceză, au dansat valsuri, au jucat în scenete, au încântat cu Ursul și Capra în variante locale. Cadrele didactice care au depus efort pentru a coordona acești copii sunt prof. înv. primar Florica Ciobotaru, Natalia Munteanu, Tudora Beca, Daniela Avram, Adina Odică, Florentina Țigmeanu, Dalila Agi-Amet, Andreea Drăgușin, Maria-Magdalena Ștefănescu, Daniela Danciu, prof. Mihaela Manea, prof. Georgiana Carapcea și prof. Adrian Brădeanu.
Proiectul "Poveste de iarnă" a fost creat și coordonat de prof. pentru înv. primar Larisa Stoian. Tot în această perioadă, voluntarii SNAC ai școlii au dăruit copiilor din familii nevoiașe hăinuțe și jucării donate cu drag de elevii și părinții din Poarta Albă. 
Taguri
Articolul anterior Echipa Mrini Eye Hospital, completată de un renumit medic din București
Articolul următor Copiii de la "Micul Rotterdam" au colindat redacția "Cuget Liber"

Comentează știrea

Burdy
27 decembrie 2014
Loc de munca pe internet!

Oferta locuri de munca pentru toti! Veti gasi din ce in ce mai multi oameni care lucreaza cu noi, pentru ca oferta noastra este absolut serioasa! Contract legal oferit din start! Dovada platii disponibila imediat! Am expediat si primele castiguri! Oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Lucrati 3 ore pe zi ca operator online si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe informatii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei