Duminică, 07 Iunie 2026

Frumusețea obiceiurilor românești, readusă în atenția elevilor Școlii nr. 12

de Simona ANGHEL Joi, 20 Februarie 2025 234 < 1 min citire
Frumusețea obiceiurilor românești, readusă în atenția elevilor Școlii nr. 12
Dragobetele, sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie, este considerat echivalentul românesc al Valentine’s Day, dar are rădăcini mult mai vechi, în tradițiile dacice. Cunoscut și sub numele de „Cap de Primăvară”, „Iovan” sau „Năvalnicul”, Dragobetele era văzut ca un protector al îndrăgostiților și al tinerilor care își căutau perechea. În credința populară, se spunea că în această zi păsările își aleg partenerii și își construiesc cuiburile, simbolizând renașterea naturii și începutul unui nou ciclu al vieții.
Și pentru că ne apropiem de această sărbătoare, Compartimentul Cercetare, Conservare și Promovare Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, prin referenții de specialitate Ana-Laura Parfinov și Liliana Gîlcă, a organizat activitatea extracurriculară la Școala Gimnazială nr. 12 „B. P. Hașdeu” Constanța.
Evenimentul, intitulat „Dragobetele - sărbătoarea dragostei și a începutului de primăvară la români", a fost coordonat de prof. Ancuța Florentina Muscă, director al Școlii nr. 12, alături de prof. Adriana Grozavu și prof. Liliana Pascu.
Prin această activitate, organizatorii și-au propus să readucă în atenția elevilor frumusețea obiceiurilor și credințelor populare românești, promovând importanța păstrării și transmiterii tradițiilor noastre strămoșești. 
Taguri
Articolul anterior În premieră, echipa națională a României va disputa un meci amical cu selecționata Canadei
Articolul următor Mihai Daraban: „Nu ar strica un spot de promovare a turismului românesc. Ne uităm cu jind la spoturile Bulgariei, Turciei”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei