Prima săptămână de lucru cu copiii din cadrul proiectului
Code Kids, desfășurat la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” din Constanța, s-a
finalizat cu succes, după cum informează reprezentanții gazdelor acestui demers.
Copiii au decis ca numele clubului constănțean să fie
Smart Coders Constanța 2022, și-au creat logo-ul, s-au cunoscut și au pus
bazele unei echipe. De asemenea, împărțiți în cinci grupe, coordonați de
bibliotecari și ajutați de voluntari (elevi de liceu cu profil Matematică -
Informatică din Constanța) au parcurs primele 10 etape din cursul al doilea și
așteaptă cu nerăbdare noile provocări.
De menționat este faptul că bibliotecarii înscriși în
proiect au fost impresionați încă de la început de numărul mare de părinți și
copii care și-au dorit să facă parte din clubul de la Constanța, numărul total
de înscriși ajungând la 77.
„Code Kids – Programează viitorul comunității tale” este
un proiect național gratuit de IT și STEM pentru elevii de gimnaziu cu vârste
cuprinse între 10 și 14 ani, implementat de Fundația Progress Bistrița, în
parteneriat cu bibliotecile publice din România, cu sprijinul financiar al
Romanian American Foundation.
Biblioteca Județeană Ioan N. Roman Constanța este
parteneră în acest proiect național pentru că a înțeles că este nevoie să
integrăm tehnologia în viața noastră, nu să ne temem de ea.