O nouă ediție a Clubului de lectură este programată vineri, 19 septembrie 2025, de la ora 11.00, la Sala de lectură „Liliana Lazia”, situată la etajul II al Bibliotecii Județene „I.N. Roman”. De data aceasta, Biblioteca propune spre lectură lirica lui George Coșbuc, deoarece pe 20 septembrie (în anul 1866) s-a născut poetul baladelor și idilelor.
- Publicitate -
George Coșbuc a fost poet, critic literar, publicist, traducător (a tradus, între altele, „Divina Comedie” de Dante) și membru titular al Academiei Române din anul 1916. Dintre volumele publicate, amintim: „Balade și idile” (1893), „Fire de tort” (1896), „Ziarul unui pierde-vară” (1902), „Cântece de vitejie” (1904).
La fel ca la edițiile anterioare, reprezentanții bibliotecii recomandă tinerilor cititori să aleagă un poem/ fragment favorit și pe care să îl citească la Clubul de lectură. Cei care vor recita cât mai expresiv textul ales vor fi recompensați cu diplome și premii.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.