Astăzi, de la ora 16, Senatul Universității "Ovidius", la inițiativa Facultății de Științe Economice, îi va decerna titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Grigore Belostecinic, doctor abilitat în științe economice, rector al Academiei de Studii Economice din Moldova.
- Publicitate -
Prof. univ. dr. Belostecinic a urmat cursurile Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Economie a Comerțului, în perioada 1979 -1983, iar doctoratul l-a obținut la Institutul Economiei Naționale "G.V.Plehanov" din Moscova.
Este membru de onoare al Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei Române, al Asociației Italiene de Logistică, precum și al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte. De asemenea, este membru-corespondent al Academiei Internaționale de Management și al Academiei de Științe a Moldovei.
Prof. univ. dr. Grigore Belostecinic, este în prezent, președinte al Asociației Economiștilor din Moldova și al Asociației Moldo-Italiene de Logistică și membru al Biroului Executiv al Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova.