Asociația Societatea de muzică Fantastico, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța – departament arte și Institutul pentru dezvoltarea resurselor umane, ne invită astăzi, 8 martie, de la ora 13, în sala mare a Palatului Copiilor din Constanța la un spectacol cu dedicație: "Cântec pentru mama".
- Publicitate -
Soliștii vocali și grupul vocal Fantastico, coordonat de compozitor prof. Nicu Munteanu, își dorește să dedice tuturor mămicilor, cu această ocazie, două piese noi-nouțe: "Mama" (muzică: Nicu Munteanu, versuri: Elis Rotaru) și "Cântăm în cor" (muzică: Virgil Popescu, versuri: Carmen Aldea Vlad). Coregrafia spectacolului este semnată de Luana Luban.