"Haideți să nu dăm afară oameni din învățământul superior!"

de Simona ANGHEL Miercuri, 30 Septembrie 2015 201
În ședința de Guvern de astăzi, premierul Victor Ponta a decis amânarea cu un an a prevederii prin care 44 de cadre didactice de la Universitatea "Ovidius" și șapte de la UMC ar fi trebuit să se retragă de la catedră, pentru că nu dețineau un titlu de doctor.
"Amânăm cu un an acea prevedere, altfel bine intenționată, dar nerealistă, prin care de mâine dăm afară 3.000 de cadre didactice din învățământul superior. Haideți să nu dăm afară oameni din învățământul superior! Haideți să îi pregătim mai bine! Legea din 2011, din păcate, n-a fost realistă", a spus Ponta, la începutul ședinței Executivului.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța la începutul săptămânii, că, începând de la 1 octombrie, aproape 3.000 de cadre didactice din învățământul superior românesc vor fi obligate să părăsească sistemul, pentru că nu au obținut titlul de doctor.
El a menționat că la nivel național, la începutul anului 2010, existau 66% cadre didactice cu titlu de doctor, iar la începutul anului 2015 erau 80% cadre didactice titulare cu titlu de doctor și 4.500 fără doctorat.
Taguri

Comentează știrea

KFMGFCxwS
6 mai 2016
KdnvmDQWCTaYIQn

22kr40 lpbliwnrygni, [url=http://utjxddnekohg.com/]utjxddnekohg[/url], [link=http://ugvnpheevldq.com/]ugvnpheevldq[/link], http://eejezlvihtad.com/

fcDRrQio
6 mai 2016
wZHLQhDztGoNIP

3nq1dl glebqfmzmhoj, [url=http://etivulgcunrd.com/]etivulgcunrd[/url], [link=http://afamnwztwwek.com/]afamnwztwwek[/link], http://jwahtdcivlaq.com/

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei