Scriitoarea germană de origine română Herta Müller a primit, ieri, la Stockholm, premiul Nobel pentru Literatură pe 2009, care i-a fost înmânat în cadrul unei ceremonii unde au fost onorați majoritatea laureaților, de Regele Carl al XVI-lea al Suediei.
- Publicitate -
În aplauzele întregii audiențe, care s-a ridicat în picioare când Hertei Müller i-a fost înmânată prestigioasa distincție, scriitoarea a făcut o plecăciune în fața tuturor.
În cadrul aceleiași ceremonii, desfășurată la Stockholm Concert Hall, au fost premiați Venkatraman Ramakrishnan, Thomas A. Steitz și Ada E. Yonath, câștigătorii Nobelului pe 2009 pentru Chimie, Elinor Ostrom și Oliver E. Williamson, pentru Științe Economice, Elizabeth H. Blackburn, Carol W. Greider și Jack W. Szostak, pentru Medicină, și Willard S. Boyle, Charles K. Kao și George E. Smith, pentru Fizică.
Pe 8 octombrie, Academia Suediei a anunțat că scriitoarea germană de origine română Herta Müller este laureata premiului Nobel pentru literatură 2009. Aceasta a fost recompensată pentru onestitatea prozei în care descrie un peisaj al dezrădăcinării.
Herta Müller este al treilea laureat al premiului Nobel de origine română, după savantul George Emil Palade și militantul anti-nazist Elie Wiesel. Toți trei au fost propuși pentru Nobel de statele adoptive în care și-au exprimat crezul profesional.