Icoana Maicii Domnului "Portărița", de la Parohia Rădășeni din județul Suceava se află, zilele acestea, la Constanța, la biserica "Sfântul Haralambie", cu prilejul hramului acesteia. De asemenea, începând de sâmbătă, 8 februarie, de la ora 17.00, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail, aduse spre închinare de la Episcopia Basarabiei de Sud. Racla cu sfintele moaște va rămâne la biserică până pe 11 februarie.
- Publicitate -
Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Acesta a trăit pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211). A propovăduit credința în cetatea Magnesia, unde a fost hirotonit episcop. La o vârstă înaintată a fost arestat și supus unor chinuri greu de imaginat. Cu toate acestea, nu s-a îndepărtat de credință, ci a convertit alți semeni la creștinism, inclusiv pe fiica împăratului. Episcopul Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare și a fost martirizat în anul 202, la vârsta de 113 ani.
Cu acest prilej, biserica "Sf. Haralambie" din Constanța (bulevardul Tomis, nr. 301, zona Boema) își cinstește ocrotitorul, prin prezența a patru ierarhi.
De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia, duminică, Sfânta Liturghie la biserica "Înălțarea Domnului" din satul Gheorghițeni, din județul Suceava, cu prilejul instalării unui nou preot.