Duminică, 07 Iunie 2026

Icoane realizate la o mănăstire din Neamț, sfințite la Constanța

de Simona ANGHEL Marţi, 01 Martie 2016 170 1 min citire
Icoane realizate la o mănăstire din Neamț, sfințite la Constanța
În prima zi de primăvară, mâine, Arhiepiscopul Tomisului se va ruga împreună cu credincioșii din parohia "Sfânta Maria" din Constanța, situată pe b-dul 1 Mai nr. 21, zona Far. La această biserică, închinată Maicii Domnului, ÎPS Teodosie va oficia, începând cu ora 21, slujba Aghiazmei Mici, pentru sfințirea noilor icoane de pe catapeteasma bisericii, urmată de Taina Sfântului Maslu. Aceste icoane sunt realizate la Mănăstirea Petru Vodă, din județul Neamț.
Apoi, la miezul nopții, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie.
Biserica "Sfânta Maria" este primul așezământ de cult ridicat după Revoluia din Decembrie 1989 în Constanța. Coordonate de preotul Neculai Voicu, lucrările de construcție a bisericii au început în luna mai 1990 și s-au finalizat pe 7 decembrie 1997, când Arhiepiscopul Lucian Florea al Tomisului, a sfințit locașul de cult.
În perioada 2004-2008, biserica a fost pictată de către arhidiaconul Aureliu Voicu, iar în ziua de 9 noiembrie 2008, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit slujba de sfințire a picturii.
Din anul 2012, la biserica "Sfânta Maria" credincioșii se pot închina la părticele din Sfintele moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Sfinit Mucenic Haralambie, ale Sfântului Ierarh Nectarie precum și o părticică din Lemnul Sfintei, Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci. În data de 8 aprilie 2015 sfintele odoare au fost așezate în racle, individual, în baldachinul sculptat în lemn de frasin de preotul Magadan Răduț. 
Taguri
Articolul anterior Talent și îndemânare în tehnologii
Articolul următor Incidente și accidente pe mare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei