Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ileana Ploscaru joacă în "Scaiul", la vârsta de 87 de ani

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 26 Ianuarie 2018 248 < 1 min citire
Astăzi, începând cu ora 19.00, "Scaiul" se joacă, din nou, cu casa închisă, la Teatrul de Stat din Constanța. Regizorul spectacolului și traducătorul piesei lui Georges Feydeau este regretatul Ion Lucian, care i-a dat acest titlu piesei, întrucât în limba franceză, aceasta se numea "Lipitoarea". 
Pe scenă, vor urca următorii actori: Dana Dumitrescu, Mihai Sorin Vasilescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Ileana Ploscaru, Iulian Enache, Dan Cojocaru, Laura Iordan Adrian, Ana Maria Ștefan, Maria Lupu, Remus Archip, Alexandru Mereuță, Andrei Cantaragiu, Laura Crăciun, Gelu Ciobanu, Emil Băncilă, Dănuț Capră, Ion Mandache. Costumele au fost realizate de Luana Drăgoescu, iar decorurile, de Mihai Mădescu. 
Precizăm că actrița Ileana Ploscaru joacă acest rol cu doar câteva zile înainte de a împlini venerabila vârstă de 87 de ani. Despre doamna teatrului constănțean, colegii de breaslă spun că aceasta nu este doar profesor, mentor, dar mai ales un model de urmat pentru toți actorii teatrului, care înțeleg privilegiul de a juca alături de Ileana Ploscaru și învață de la ea disciplina, echilibrul, sacrificiul de sine pentru artă.
Taguri
Articolul anterior Leul mușcă din dolar, ciupește din euro, dar pierde la francul elvețian
Articolul următor "Shylock" îl aduce pe Horațiu Mălăele pe scenă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei