Important parteneriat româno-turc în domeniul educației

de Cuget Liber Marţi, 26 August 2014 758
Uniunea Democrată Turcă din România a organizat un proiect destinat dezvoltării relațiilor internaționale din domeniul educației, în cadrul căruia o delegație formată din profesori de limba turcă, dar și din responsabili din cadrul Ministerului Educației Naționale și ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța a vizitat instituții de învățământ din Republica Turcia și a purtat convorbiri cu membri ai Federației Cadrelor didactice din Europa și Asia (Avrasya).
Vildan Bormambet, inspector de specialitate în cadrul MEN -Direcția Minorități, inițiatoarea proiectului a declarat: "În acest an am decis să derulăm acest proiect în localitatea Aydin, din Turcia. Printre unitățile de învățământ vizitate se numără și Liceul de Științe din Aydiýn, unitate școlară de elită care derulează numeroase proiecte Comenius cu școli din Europa".
Delegația de profesori din România a fost primită de inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean din Aydin, Pervin Tore. În cadrul discuțiilor, inspectorul general, prof. Pervin Tore a subliniat ideea de a dezvolta parteneriatele educaționale existente cu instituții de învățământ din România și de a încheia noi parteneriate. Conform declarațiilor inspectorului Vildan Bormambet, există peste 50 de parteneriate încheiate între școli din România și Turcia.
Programul delegației de profesori în Turcia a mai cuprins și vizitarea unor vestigii istorice din Istanbul și Efes. Din delegația de profesori a făcut parte și directorul general al Direcției Minorități din cadrul MEN, Domokoș Szocs.
Taguri

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
29 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei