În atenția instituțiilor particulare de învățământ

de Cuget Liber Vineri, 22 Februarie 2008 314
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) informează că unitățile de învățământ preuniversitar particular autorizate care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege trebuie să depună la ARACIP, până la data de 15 aprilie 2008, documentația în vederea acreditării. Conform art. 3. alin (3) din H.G. nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, "organizațiile furnizoare de educație autorizate să funcționeze provizoriu au obligația de a solicita acreditarea după încheierea unui ciclu de școlarizare, în termen de maximum 2 ani de la data absolvirii primei promoții, sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie". În vederea obținerii acreditării, unitățile de învățământ preu-niversitar particular trebuie să depună la Departamentul de Acreditare al ARACIP, o cerere de declanșare a procedurii de evaluare externă, însoțită de un raport de evaluare internă, pentru fiecare nivel de învățământ, specializare și/sau calificare profesională, după caz. În situația în care cererea de acreditare nu va fi înregistrată până la data de 15.04.2008, unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată nu va mai avea dreptul să înscrie elevi în anul I de studiu și va funcționa în lichidare, începând cu anul școlar 2008-2009. Informații suplimentare pe această temă pot fi obținute accesând pagina web a ARACIP la adresa http://aracip.edu.ro/.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei