În județul Constanța, doar șase clase au fost raportate având cursuri online

de Simona ANGHEL Duminică, 27 Februarie 2022 165
Conform analizei modului de funcționare a unităților de învățământ și conexe la data de 25 februarie 2022, realizată de Ministerul Educației pe baza raportărilor inspectoratelor școlare județene, evoluția situației epidemiologice în perioada 21 ianuarie - 25 februarie 2022 rămâne în continuare pe un trend descendent.
În ultima săptămână, numărul de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar a continuat să scadă și, implicit, a scăzut și numărul de clase/unități școlare cu activitate organizată în sistem online.
Conform raportărilor centralizate, la finalul săptămânii 21 - 25 februarie, 20 de unități de învățământ (cu personalitate juridică sau structuri) și 515 clase/grupe funcționau în sistem online. La momentul raportării, situația epidemiologică se prezenta astfel:
6.731 de elevi/preșcolari - pozitivi Covid-19 (0,2%)
1.883 de persoane angajate în sistemul de învățământ preuniversitar - pozitive Covid-19 (0,6%).
În urma administrării testelor antigen pe bază de salivă în unitățile de învățământ, în săptămâna 21-25 februarie 2022 au fost raportate 1.342 teste de salivă pozitive. Dintre acestea, 827 (62%) au fost confirmate RT-PCR, 332 (25%) au fost infirmate, iar pentru 183 (13%) nu există un răspuns la data raportării.
În județul Constanța, doar șase clase mai sunt raportate având cursuri online, numărul elevilor/preșcolarilor infectați era de 195, iar al profesorilor de 39.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei