Joi, 04 Iunie 2026

IN MEMORIAM

de Cuget Liber Luni, 30 Noiembrie 2009 868 2 min citire
Sfârșit de noiembrie, sfârșit de toamnă de aramă. Pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, acolo unde a ființat regimentul 57 Aviație-Vânătoare, mândrie a aviației militare române, cu o existență glorioasă de jumătate de secol, s-a adunat, ca odinioară în activitățile de zbor, parte din încercatul său personal, piloți, tehnicieni, navigatori, azi aflați toți fie la pensie, fie în retragere. De această dată însă, evident, în situația în care R 57 Av. V nu mai există, prezența lor pe marele platou din fața hangarului n-a fost determinată de o activitate specifică de aerodrom ci de una de simțire, de suflet și anume cinstirea celor care, în decursul anilor, și-au frânt aripile în misiuni de zbor, pe serpentine celeste, în temerarul proces de pregătire de luptă. Din inițiativa filialelor constănțene ale Asociației Naționale "Cultul Eroilor" și ARPIA a fost dezvelită o placă comemorativă în care sunt săpate cu litere de aur numele celor douăzeci și patru de piloți militari căzuți la datorie. Douăzeci și patru de icari moderni, douăzeci și patru de piloți înzestrați, din care o bună parte au evoluat pe avioane de luptă supersonice.
La monumentul eroilor aviatori militari, pe soclul căruia a fost montată placa amintită, au fost depuse coroane de flori din partea Asociației Naționale "Cultul Eroilor", reprezentată de către contra-amiralul (r) Marcel Dragu, colonelul (r) Remus Macovei și comandorul (r) Ioan Toma, din partea ARPIA, prin comandor (r) Teodor Petriman și comandor (r) Moise Filipaș, din partea cadrelor militare de aviație aflate în rezervă sau în retragere, din partea primăriei Mihail Kogălniceanu, cât și din partea unor ONG-uri. Printre cei care au luat cuvântul în cadrul ceremoniei acestea s-a aflat și reprezentantul Statului Major al Aviației Militare, generalul maior Ion Strâmbeanu. Am remarcat în rândurile numeroasei asistențe prezența unor foști comandanți ai Regimentului 57 Aviație Vânătoare, comandor (r) Ioan Dudaș, comandor (r) Ioan Toma, a unor foști piloți militari precum comandorii (r) Dumitru Cristian, Vasile Olteanu, Dan Aioanei, Vasile Leonte, Dumitru Cristocea, Ion Mareș, Adrian Mătase, a unor foști navigatori, ingineri și tehnicieni. În asistență s-a mai aflat și o parte dintre rudele piloților căzuți odinioară. Pe timpul desfășurării ceremoniei pe deasupra celor prezenți au trecut în mai multe rânduri în zbor, în semn de deosebită cinstire, la joasă înălțime, două avioane "Diamond-20", pilotate de către căpitan-comandorii Ion Necșoiu și Mugurel Toma.
Dezvelirea plăcii comemorative cu numele celor douăzeci și patru de piloți militari căzuți în slujba patriei capătă conotații deosebite și prin faptul că ea s-a efectuat în pragul Zilei Naționale a României, ziua de 1 Decembrie.
Comandor (r) Ioan Roman
Taguri
Articolul anterior Liga studenților "Ovidius" are pe agendă nevoile casnice ale membrilor
Articolul următor Astăzi se prăznuiește Sf. Apostol Andrei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei