Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța lansează o
invitație oricărui consumator de literatură, indiferent de vârstă, statut,
profesie, care nutrește o înclinație aparte pentru lirica scriitorului Ion
Minulescu.
- Publicitate -
Miercuri, 8 ianuarie 2025, de la ora 11:00, în sala
„Liliana Lazia”, et.II, cea de-a doua ediție a proiectului Clubul de lectură este
dedicată liricii scriitorului simbolist Ion Minulescu și se adresează în
special elevilor de liceu care, citind poeme din creația minulesciană, își vor
alege o poezie favorită, pe care o vor recita cu acest prilej.
Participă la întâlnire elevi de la Colegiul Național
„Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”,
Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Comercial „Carol I” Constanța.
Evenimentul este moderat de Amelia Stănescu și Ionel
Alexe.
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881 – d. 11
aprilie 1944) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al
simbolismului românesc. A debutat cu versuri în revista „Povestea vorbii”. S-a
format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan
Petică. A condus publicațiile simboliste „Revista celorlalți” și „Insula”. În anul 1922 a fost numit Director general al
artelor în Ministerul de culte și arte.