Vineri, 05 Iunie 2026

Încep emoțiile pentru profesori

de Cuget Liber Luni, 18 Mai 2009 445 < 1 min citire
Conform Calendarului mișcării personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2009 – 2010, miercuri, 13 mai, s-a realizat soluționarea contestațiilor de către Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța și afișarea listelor finale.
Dintr-un număr de 600 de dosare depuse la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, au fost înaintate doar 29 de contestații. Dintre acestea, două au fost retrase până la momentul evaluării dosarelor.
În urma reanalizării acestor dosare, șase au fost evaluate cu un punctaj mai mare decât cel inițial (între 0,10 -1,00).
În perioada 19-20 mai, vor avea loc, în aceeași ședință publică, pretransferările și apoi transferările pentru restrângere de activitate.
Taguri
Articolul anterior Față-n față cu notele la română
Articolul următor Trei liceene de la "Mircea", organizatoarele unui bal caritabil

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei