Vineri, 05 Iunie 2026

Încep mișcările cadrelor didactice

de Cuget Liber Marţi, 09 Iunie 2009 543 < 1 min citire
Începând de astăzi și până pe 19 iunie, Colegiul Național "Mihai Eminescu", Școala cu clasele I-VIII "Ferdinand" și Colegiul Tehnic de Marină "Al. I. Cuza" vor polariza atenția tuturor acelor cadre didactice care urmează să se înscrie la concursul de titularizare, respectiv detașare ori suplinire. Acestea sunt cele trei centre de examen desemnate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, calendarul desfășurării evaluărilor debutând în 22 iunie, odată cu verificarea și avizarea dosarelor de către comisia de concurs desemnată.
Probele practice și orale se vor desfășura pe 10 și 13 iulie, iar evaluările scrise se vor susține pe 15 iulie. Afișarea rezultatelor definitive va avea loc pe data de 21 iulie, iar repartizarea candidaților admiși la concurs se va realiza între 22 și 29 iulie. 31 iulie este data verdictului final, când fiecare cadru didactic va afla cam pe unde îi va fi catedra în anul școlar 2009-2010.
Taguri
Articolul anterior "Vise și capcane" - un puzzle din bucăți de viață
Articolul următor Negocierea salariilor din Educație

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei