Înlocuirea geografiei cu istoria la bac este contestată

de Cuget Liber Miercuri, 12 Mai 2010 253
Asociația Profesorilor de Istorie din România consideră că statutul istoriei ca obiect de studiu este călcat în picioare în Legea Educației, fiind înlocuită cu geografia la examenul de bacalaureat la profilul uman și cere Parlamentului să revină asupra deciziei. Profesorii de istorie sunt nemulțumiți de prevederea din proiectul Legii Educației Naționale potrivit căreia istoria este înlocuită cu geografia la examenul de bacalaureat, considerând că decizia a fost luată fără o argumentare logică, prin care elevii vor fi lipsiți de cunoașterea propriei istorii. Astfel, biroul de Conducere al Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR-Clio) solicită factorilor responsabili din cadrul celor două camere ale Parlamentului României și Ministerului Educației să revină asupra deciziei și să promoveze istoria ca obiect obligatoriu la examenul de bacalaureat la profilul uman. Comisia de învățământ ar fi trebuit, potrivit termenelor aprobate de Biroul Permanent, să finalizeze raportul asupra proiectului Legii Educației în cursul zilei de vineri, 7 mai. Deputații din Comisia de învățământ au sistat ședința de vineri după ce au parcurs primele 103 articole din cele 316 ale proiectului Educației, adoptând și detaliile financiare privind introducerea cupoanelor de creșă, în cadrul ședinței în care ar fi trebuit finalizat raportul pe întreaga Lege. Proiectul Legii educației, contestat și de sindicate și de rectori, a fost aprobat pe 12 aprilie de guvern și urmează să fie dezbătut în parlament. Actul normativ va deveni literă de lege după ce va fi aprobat de parlament și promulgat de președintele Traian Băsescu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei