Duminică, 07 Iunie 2026

Înscrieri pentru cursuri de limba chineză, la Universitatea „Ovidius”

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 22 Ianuarie 2021 594 1 min citire
Înscrieri pentru cursuri de limba chineză, la Universitatea „Ovidius”
Elevii, studenţii sau chiar adulţii constănţeni care doresc să înveţe limba chineză se pot înscrie, începând de astăzi, şi până pe 18 februarie, la cursurile organizate de Universitatea „Ovidius”, în cadrul Clasei Confucius.
Pregătirea se desfăşoară în parteneriat cu unităţi de învăţământ din China, iar cadrele didactice care predau sunt chiar de acolo, alese printr-o selecţie extrem de riguroasă. „Cursurile de limbă şi cultură chineză sunt structurate pe cinci module, de la începător la avansat, astfel încât sunt accesibile chiar de la gimnaziu. Învăţarea se face în limba engleză şi se poate ajunge la un nivel ridicat. Clasa Confucius, pe lângă aceste cursuri, oferă o serie întreagă de evenimente şi programe, iar China oferă burse şcolare. Cu alte cuvinte, perspectiva care se deschide elevilor şi studenţilor este aceea de a învăţa în China. Dacă sunt decişi să parcurgă toate etapele există o şansă foarte mare de a învăţa în China. În plus, cunoaşterea unei limbi mai rare, oferă perspective foarte mari şi la nivelul structurilor administrative ale Uniunii Europene şi ale celor româneşti", explică directorul Clasei Confucius din cadrul UOC Constanţa, prof. univ. dr. Angelo Mitchievici.
Taxa pentru studenţi şi adulţi este de 250 de lei pe semestru, iar pentru elevi este de 150 lei pe semestru. Cursurile se desfăşoară, în prezent, online, şi acestea sunt accesibile şi celor care nu locuiesc la Constanţa, existând posibilitatea de a le urma online permanent. La final, după susţinerea testărilor, cursanţii vor primi certificate de limbă.
Taguri
Articolul anterior Premierul Florin Cîțu: „Statul nu poate susține actualul nivel de salarizare. Trebuie reformat!”
Articolul următor CJC, sprijin pentru Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei