Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța ne invită, în săptămâna 28 iulie - 2 august, să vizităm expoziția de documente "Cărți interzise de cenzura comunistă, 1946-1989". De asemenea, începând cu 28 iulie, la etajul I al bibliotecii este găzduit Salonul de Grafică al Copiilor și Elevilor, organizat în colaborare cu prof. Viorel Lungu, un spațiu în care imaginația și creativitatea tinerilor au cuvântul.
- Publicitate -
Mediateca pentru copii a bibliotecii anunță organizarea astăzi, 29 iulie, la ora 10.30, în cadrul programului "Lectura de vacanță la biblioteca publică", a manifestării intitulate "Prin universul mirific al basmelor lui Ion Creangă". La întâlnirea interactivă cu personajele lui Creangă, pregătită de bibliotecar Laura Cojocaru, vor spune prezent copiii Grădiniței "Racor", aflați sub îndrumarea profesoarei Cornelia Manoliu.