Miercuri, 20 august, se redeschide Vila Șuțu, pentru un
eveniment cultural dedicat descoperirii patrimoniului local, personalităților
care au marcat istoria culturală a Constanței și dialogului dintre artă,
comunitate și responsabilitate civică.
- Publicitate -
Programul debutează la ora 17,30 cu vernisajul „Portrete
în grafică și fotografie - Jean Constantin", ce marchează sărbătorirea nașterii
marelui actor constănțean (21 august) printr-o expoziție de artă și memorie
vizuală.
Urmează un tur cultural „Jean Constantin”, ghidat de dr.
Răzvan Raul Ivan, o incursiune prin locurile și amintirile legate de marele
actor constănțean, care aduce la viață spiritul inconfundabil al celui care a
cucerit generații întregi prin talent și umor.
Cu același prilej este prezentat proiectul Heritage
Stewardship, finanțat prin Erasmus+, o inițiativă dedicată implicării tinerilor
în protejarea patrimoniului natural și cultural, încurajând inovația și bunele
practici.
Din agenda zilei fac parte și „Neuitatele”, proiectul
creat de arhitectul Cristina Gioada, o invitație la introspecție și educație
pentru noile generații, printr-un apel la cultura memoriei și la protejarea
clădirilor de patrimoniu dobrogean.
Vernisajul expoziției de fotografie „În spatele
zidurilor. Patrimoniu uitat” din cadrul programului CIVICULT al Asociației
Forum Apulum, este un demers artistic și civic care folosește estetica spațiilor
abandonate pentru a atrage atenția asupra frumuseții și fragilității clădirilor
de patrimoniu aflate în pericol. Expoziția îmbină expresivitatea artistică cu
activismul civic, propunând o reflecție asupra viitorului orașului nostru.
Publicul se va bucura de muzică live interpretată de
Velvet Strings, care vor încânta prin armonia viorii și a violoncelului și vor
aduce o notă elegantă și emoționantă evenimentului.
Evenimentul va avea loc la Vila Șuțu, impunător monument
istoric construit în 1899, o clădire cu parfum oriental, amplasată spectaculos
pe stâncile de deasupra Portului Tomis și învăluită de legendele Constanței.
Accesul este liber.