Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Învățarea matematicii în limba franceză

de Cuget Liber Luni, 05 Octombrie 2009 221 1 min citire
În cadrul ofertei de servicii în sprijinul învățământului francofon în străinătate și în parteneriat cu Ministerul de Externe al Franței, Centrul Inter-național de studii pedagogice (CIEP) va desfășura un seminar internațional de reflecție și de formare, cu tema "Învățarea matematicii în limba franceză în clasele bilingve din Europa și din Franța: mize, practici și perspective". Seminarul va avea loc în intervalul 4 - 7 octombrie, la Sèvres, în Franța.
La acest eveniment va participa și Alina Codreanu, profesor de mate-matică la Liceul Teoretic "G. Călinescu" din Constanța. Ea face parte din echipa ce va reprezenta România, alături de prof. Bogdan Cristescu, de la Colegiul Național "M. Eminescu" din Iași, și de prof. Doru Modrisan de la Colegiul Național "A. Șaguna" din Brașov, ei beneficiind de burse acor-date de Ministerul de Externe francez. Cei trei profesori au elaborat programa pentru proba orală de matematică din cadrul bacalaureatului francofon, pe care și elevii Liceului Teoretic "G. Călinescu" din Constanța îl susțin începând din 2008, alături de alți elevi din secții bilingve francofone din țară.
Profesor de matematică de mai bine de 15 ani, Alina Codreanu este din 2006 directorul adjunct al liceului. Foarte bun cunoscător al limbii și culturii franceze, având experiență de predare în Franța, prof. Codreanu predă cursuri de matematică în limba franceză în școală și este formator național în cadrul proiectului "De l’enseignement bilingue vers les filieres francophones", din care Liceul Teoretic "G. Călinescu" din Constanța face parte. În martie 2009, profesoarei Alina Codreanu i-a fost decernată distincția Les Palmes académiques, ca o recunoaștere a meritelor sale în promovarea cunoașterii limbii franceze și a formării profesorilor de discipline nelingvistice, integrați în proiect.
Taguri
Articolul anterior O zi specială - Ziua Educației
Articolul următor Deschidere… cu cântec

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei