Invitaţie la film. Ce pelicule puteţi viziona pe marile ecrane

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 07 Mai 2023 304
Dacă nu aţi ales teatrul sau baletul, o alternativă de petrecere a timpului liber poate fi şi vizionarea unui film. Pentru acest sfârşit de săptămână vă facem câteva recomandări.
De exemplu, în „Gardienii galaxiei: Volumul 3”, de la Studiourile „Marvel”, iubitul grup de neadaptați arată puțin diferit acum. Peter Quill, încă tulburat de pierderea Gamorei, trebuie să-și regrupeze echipa în jurul lui pentru a apăra Universul și pentru a-l proteja pe unul dintre ei. O misiune care, dacă nu este finalizată cu succes, ar putea duce la sfârșitul Gardienilor așa cum îi cunoaștem. Din distrubţie fac parte: Pom Klementieff, Chris Pratt, Dave Bautista, Bradley Cooper, Zoe Saldana, Karen Gillan.
Cei care aleg „Megalodon: Demonul din adâncuri”, vor avea ocazia să îi vadă pe marile ecrane pe Josh Lucas, Fernanda Urrejola, Héctor Jiménez, Raúl Méndez, Julio Cedillo. În această peliculă, petrolistul Paul Sturges își duce familia în vacanță la Bahia Azul, dar orașul de coastă pe care el și soția lui îl cunoșteau odată a dispărut în mod misterios. Din adâncurile oceanului se ridică un Megalodon masiv, cunoscut în legendele locale sub numele de Demonul Negru, iar Paul trebuie să-și salveze cumva familia de acest rechin primitiv.
„10 zile fără mama 2” este un film pentru copii, în care Antoine a ales să rămână acasă pentru a avea grijă de copiii săi, după ce a fost concediat. Rolurile s-au inversat de doi ani încoace, iar energia lui începe să scadă în fața solicitărilor familiei sale. Când întreaga familie se grăbește să prindă trenul pentru a pleca la schi, soția sa e chemată de urgență la cabinetul său de avocatură, așa că Antoine se vede nevoit să se descurce singur cu cei patru copii ai lor dezlănțuiți pe pârtia de schi. De asemenea, „Fericirea începe azi” spune povestea băiatului rău, Travis, și a studentei eminente din primul an, Abby. El își petrece nopțile luptând în meciuri de box ilegale și zilele ca un adevărat Casanova al campusului universitar. Abby nu vrea să aibă de-a face cu Travis, şi, intrigat de dezinteresul ei, Travis îi oferă un pariu simplu: dacă va pierde următoarea luptă, trebuie să stea fără sex timp de o lună, dar dacă va câștiga, Abby trebuie să se mute împreună cu el pentru aceeași perioadă de timp. Orice s-ar întâmpla, Travis habar nu are că trecutul întunecat al lui Abby este pe cale să iasă la suprafață. Oare Travis și-a găsit perechea? Veţi descoperi dumneavoastră mergând la cinematograf.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei