La această oră, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susține o conferință de presă, prilej cu care a declarat:
- Publicitate -
"Nu există ceva mai rău decât războiul. De aceea suntem îndurerați, iar cei care poposesc pe teritoriul nostru trebuie primiți cu drag. Avem sute de oameni primiți în mănăstiri. Am adunat de peste 700 milioane produse și medicamente. De asemenea, întețim rugăciunea să înceteze războiul, pentru că pacea este sensul vieții. Dumnezeu să oprească această nedreaptă bătaie și îndemn pe toți preoții să întețească rugăciunile. Sunt în drum spre mănăstirea Dervent 26 de refugiaţi, care s-au adăpostit aseară la Biserica Sf. Elena."