Lansare de carte pentru copii, bunici și părinți

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 04 Iunie 2016 255
Sâmbătă, 4 iunie, de la ora 11, la Li-brăria Cărturești din Maritimo, realizatoarea de emisiuni pentru copii "Bărcuța cu povești" - Alina Cosmoiu, își va lansa prima carte intitulată "Cipilică, ciulinul de câmpie".
O carte pentru copii, bunici și părinți. O poveste haioasă despre prietenie, iubire, despre natură, despre răbdare, despre visuri și împlinirea lor. Ciulinul Cipilică - inițial personaj în emisiunea care împlinește anul acesta 15 ani - își dorește mult de tot să călătorească în compania prietenului lui, Val-de-Vânt, ceea ce ar însemna un eveniment unic în viața câmpiei. Cum vor reacționa prietenii lui, Pelicanul Hap, Albinuța Izzy, Melcul Repede și Ciulinița Roz?
Fotografiile cu personajele cărții (pelicani, melci, ciulini etc.) au fost realizate la ele acasă, adică în Dobrogea (Histria, Vadu, Eforie, Constanța).
Sâmbătă, prima introducere în poveste va fi făcută la lansare, de către membrii Trupei Suflețel, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan oferind apoi o prezentare a cărții, dar și a celei căreia i-a fost mentor în anii studenției. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei