Duminică, 07 Iunie 2026

Ligia Deca îndeamnă cadrele didactice să folosească noul îndreptar ortografic

de Oana CHIRANA Joi, 21 Noiembrie 2024 326 1 min citire
Ligia Deca îndeamnă cadrele didactice să folosească noul îndreptar ortografic
O discuție despre inițierea unei hotărâri de guvern pentru cumpărarea noului Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație (ÎOOP 6) a fost menționată de ministra Educației, Ligia Deca, relatează G4Media.
Aceasta a vorbit, la evenimentul de lansare a instrumentului didactic tipărit, despre faptul că ar putea finanța achiziția cărților din fondul de rezervă al ministrului Educației.
Exemplarele ar urma să ajungă în fiecare școală, potrivit oficialului.
Ligia Deca a avut și un apel către profesorii de Limba și literatura română – să folosească în predare noul Îndreptar.
Pe piață, cartea costă 35 de lei, este editată la Editura Univers Enciclopedic și autorii sunt cercetătorii Institutului de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”.
Am avut o discuție despre inițierea unei hotărâri de guvern care să permită utilizarea fondurilor din acel fond de rezervă al Ministerului Educației, ca să putem dota fiecare școală cu o ediție a îndreptarului pentru că până la urmă nu ajunge doar să-l lansăm, trebuie să ne și asigurăm că el ajunge la profesori și la elevi și îi îndemn pe toți cei implicați în educația copiilor să utilizeze cu încredere îndreptarul, să-l integreze în procesul de predare și învățare și mai ales, să contribuie la cultivarea unei culturi a corectitudinii și a clarității în limbaj, foarte important, mai ales în această perioadă", a declarat Deca.
Taguri
Articolul anterior Termele Romane de la Tomis. Influențe grecești și romane împletite armonios
Articolul următor Canotorii din lotul olimpic al României au plantat aproximativ 1.000 de puieţi într-o nouă campanie de împădurire

Comentează știrea

Ion
21 noiembrie 2024

Tupeul acestei sorosiste nu are margini.

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei