Duminică, 07 Iunie 2026

Spectator la un eveniment unic Lorzii dansului irlandez au "incendiat" Sala Sporturilor

de Simona ANGHEL Miercuri, 07 Octombrie 2015 333 2 min citire
Luni seară, Sala Sporturilor a fost învăluită în aburii misterului la care spectatorii au fost invitați să ia parte odată cu fabuloasa reprezentație pe care dansatorii irlandezi au adus-o în România și, în premieră, la Constanța, intitulată "Lord of the Dance - Dangerous Games". 
Și s-au ținut de promisiunea unei experiențe unice, ce a debutat cu un filmuleț biografic despre avatarurile celui care a reinventat dansul tradițional irlandez, Michael Flatley, despre lungul său drum spre succesul de acum, când a ajuns la fabuloasa avere de aproape 300 de milioane de dolari… După ce, de-a lungul anilor, a suferit numeroase fracturi și vătămări la nivelul coloanei vertebrale. 
Revenind, însă, la spectacol, structurat de-a lungul celor două ore pe bătălia dintre suavele personaje pozitive și maleficele spirite ce construiesc o lume mitică, cele câteva sute de spectatori constănțeni au asistat la proiecții holografice 3D, combinate cu iluzii optice pentru care s-au folosit tehnologii de ultimă generație, cu jocuri de lumini și lasere ce au construit fundalul momentelor coregrafice realizate de zecile de dansatori ce s-au perindat în construcția tablourilor. 
Numerele de "step" au fost intercalate de dansuri tradiționale irlandeze, ce încorporează mișcări origi-nale atât la nivelul părții superioare a trunchiului, dar mai ales la nivelul… solului, precum și de numere de interpretare la vioară sau momente oferite de solista Nadine Coyle, membră a formației Girls Aloud. 
Dintre toate, cu certitudine cele mai impresionante au fost mișcările de dans complexe pe care tinerii le-au avut de executat într-o coregrafie incredibilă, însoțită în permanență de aplauzele constănțenilor încântați de a fi părtașii unui eveniment de o asemenea anvergură. Tocmai de aceea, poate că o asemenea reprezentație ar fi meritat mult mai mulți spectatori, mai ales la prima reprezentație în România… (nu discutăm prețul biletelor - "vinovatul de serviciu"). 
La final, în aplauzele furtunoase ale sutelor de spectatori, pe ecranul imens ce a completat în chip fabulos tot spectacolul și-a făcut apariția nimeni altul decât Michael Flatley, în triplă… hologramă. Și a oferit din nou măsura valorii sale incontestabile, într-un număr de step ce a ridicat sala în picioare. 
Taguri
Articolul anterior Proiectul legii care susține vânzarea produselor agricole românești ridică semne de întrebare
Articolul următor Lionel Messi a fost achitat, însă tatăl său riscă să fie încarcerat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei