Teatrul de Stat din Constanța a anunțat publicul spectator
faptul că, din cauza unor probleme tehnice care au condus la întârzierea
finalizării lucrărilor de renovare a Sălii Studio, au fost nevoiți să anuleze reprezentațiile cu spectacolele „Memoria
apei” (16 noiembrie) și „Meciul de comedie (17 noiembrie).
- Publicitate -
Spectatorii care au achiziționat bilete la aceste
reprezentații vor primi contravaloarea fie în cont, pentru cele achiziționate
online, fie la Agenția de bilete. Cei care vor opta explicit să păstreze
biletele achiziționate vor primi aceleași locuri la o altă dată când aceste
spectacole vor fi reprogramate.
„În plus, toți spectatorii care au avut bilete în aceste
date vor primi, în compensație, o invitație gratuită la oricare alt spectacol
din programul lunior următoare, la care mai sunt locuri disponibile.
Ne pare rău pentru această situație și mulțumim
tuturor pentru înțelegere și pentru sprijinul continuu!”, au transmis
reprezentanții Teatrului de Stat.