Duminică, 3 mai, de la ora 19:00, scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța găzduiește spectacolul „Madama Butterfly“, în interpretarea artiștilor Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“.
- Publicitate -
Montarea readuce în fața publicului una dintre cele mai emoționante opere ale lui Giacomo Puccini, o poveste despre iubire, sacrificiu și fragilitatea speranței, desfășurată într-un decor japonez de la începutul secolului al XX-lea, la Nagasaki.
Regia artistică este semnată de Ognian Draganov, scenografia îi aparține lui Grigore Gorduz, iar costumele sunt realizate de Tvetanka Stoinova. Conducerea muzicală este asigurată de Cristian Sandu, iar maestru de cor este Adrian Stanache.
Spectacolul reunește Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, alături de o distribuție de soliști care îi include pe Madeleine Pascu (București), Marius Eftime, Doru Iftene, Lucia Mihalache, Ionela Duma, Ionuț Neagu, Mircea Găvan (debut), Adrian Pîrlea, Marius Turtoi, Andrei Băican și Daiana Gavrilescu.
Povestea urmărește destinul tinerei Cio-Cio-San, cunoscută drept Madama Butterfly, care se căsătorește cu ofițerul american Pinkerton, convinsă de autenticitatea unui sentiment pe care acesta îl tratează inițial ca pe o aventură trecătoare.