Mai merită o încercare! Au început înscrierile pentru Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă
de Simona ANGHELMarţi, 14 Iulie 2026 32 2 min citire
Asculta stirea
Absolvenții care nu au promovat examenul național de Bacalaureat în sesiunea de vară au o nouă șansă în această toamnă. Înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a examenului se desfășoară în perioada 14-21 iulie 2026, iar la această etapă se pot înscrie atât candidații declarați respinși în prima sesiune, cât și cei care au promovat între timp examenele de corigență.
- Publicitate -
Sesiunea de vară a Bacalaureatului 2026 s-a încheiat cu o rată de promovare de 76,9% la nivel național, după soluționarea contestațiilor, unul dintre cele mai bune rezultate din ultimii ani. În județul Constanța, promovabilitatea a crescut cu 2,3 puncte procentuale, ajungând la 77,16%. În total, au fost depuse 1.937 de contestații, dintre care 732 la Limba și literatura română, 555 la proba obligatorie a profilului și 650 la proba la alegere.
După reevaluarea lucrărilor, județul Constanța a înregistrat două medii de 10: una obținută de Melinda Teodora Necula, absolventă a Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, și cealaltă de Iarina Georgescu, absolventă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Calendarul sesiunii de toamnă
Evaluarea competențelor va avea loc în intervalul 3-7 august, iar probele scrise vor începe pe 10 august, cu examenul la Limba și literatura română. Proba obligatorie a profilului este programată pe 11 august, proba la alegere a profilului și specializării pe 12 august, iar examenul la Limba și literatura maternă se va desfășura pe 13 august.
Primele rezultate vor fi afișate pe 18 august, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații. Procesul de vizualizare și depunere a contestațiilor va continua și în zilele de 19 și 20 august, iar soluționarea acestora este programată în perioada 20-21 august. Rezultatele finale vor fi afișate pe 24 august.
14-21 iulie 2026 - Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
3-4 august 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);
4-5 august 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);
5-6 august 2026 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C);
6-7 august 2026 - Evaluarea competențelor digitale (proba D);
10 august 2026 - Limba și literatura română - proba E.a) (probă scrisă);
11 august 2026 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) (probă scrisă);
12 august 2026 - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) (probă scrisă);
13 august 2026 - Limba și literatura maternă - proba E.b) (probă scrisă).
18 august 2026 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor (14:00-18:00);
19-20 august 2026 - Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;