Mai multe locuri în grădinițe, doar în propunerile către minister

de Simona ANGHEL Marţi, 18 Martie 2008 371
A început numărătoarea inversă pentru asaltul pe locurile în grădinițele cu program prelungit, acolo unde părintele își poate lăsa liniștit copilul sub supraveghere permanentă aproape toată ziua. Și de parcă nu s-ar ști lucrul acesta, an de an, de ceva timp încoace, de când destul de multe grădinițe au fost comasate, soluțiile se lasă așteptate, deși nouă ni se par la îndemână. Ne cereți copii ca să-i înscriem la particulari? La nivelul municipiului Constanța, conform statisticilor, în anul 2005 s-au născut 2.726 de copii, care, teoretic, ar trebui să-și găsească un loc la grupa mică începând din toamna acestui an. Lor li se alătură și o parte din cei născuți în anul 2004, care n-au reușit să prindă un loc în grădiniță anul trecut, pentru că doar aproximativ 1.050 de copii au putut fi înscriși la grupa mică, dintr-un total de 2.619 nou-născuți. Probabil de aceea s-a luat în calcul ca în toamnă numărul grupelor de la grădinițele cu orar prelungit să crească de la 205 la 228. Ieri am vizitat șantierul Grădiniței nr. 22, care se află în fază finală. Clădirea, proaspăt renovată, arăta superb, iar în interior, deși doar doi muncitori lucrau la montarea pervazurilor, căldura dădea... pe-afară. Probabil erau caloriferele în probe. Am stat de vorbă și cu câțiva locuitori din zonă, care ne-au declarat, foarte dezamăgiți, că așteptau cu mare interes terminarea lucrărilor, pentru că sperau ca aici să fie inaugurată o grădiniță cu orar prelungit. "Ne cer să facem copii. Au descoperit că se duce la vale demografia, dar ce ne oferă în schimb? Ne-am săturat de promisiuni neonorate!", ne-a declarat o viitoare mămică, Angela Bidiu, însărcinată în 6 luni. Pe de altă parte, Georgeta Adam, directoarea grădiniței nr. 22, ne declara oarecum dezamăgită că și dânsa a făcut demersuri pentru transformarea grădiniței de la orar normal la orar prelungit, dar i s-a răspuns că nu sunt fonduri. Anamaria Burada, consilier de imagine al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, ne-a confirmat că există solicitări, dar nu există fonduri pentru lărgirea schemei de personal. Pentru că ar presupune mai multe educatoare, mai multe îngrijitoare ș.a.m.d. Și cum să nu-ți vină să-i... sudui pe toți de la un cap la celălalt, când există posibilitatea lărgirii ofertei de locuri la orar prelungit, dar nu se vrea!!! Este inadmisibil să ai la dispoziție spațiul generos, așa cum l-am văzut cu ochii noștri, și să-l ții ocupat doar dimineața până la ora 12,30 pentru că n-ai fonduri să mai plătești niște salarii! Întrebată dacă grădinițele se vor confrunta din nou cu probleme la înscrierea copiilor, Liana Manzu, inspector școlar de specialitate învățământ preșcolar, ne-a declarat că această chestiune se va rezolva atunci când vor fi date în folosință noi instituții, cum ar fi cele de pe str. Traian. "Sunt foarte multe unități care au înscris copii peste capacitate, la presiunea părinților, existând chiar și 36 într-o grupă, ceea ce nu este legal. Și, cu toate acestea, pentru părinții care sunt în căutări, mai există posibilitatea să-și înscrie copiii la grădinițele cu orar prelungit nr. 56 și nr. 2". Pregătiți scăunelul pentru noaptea cea lungă Între 15 aprilie și 1 mai se vor face reînscrierile în unitățile preșcolare. Între 1 – 15 mai, vor fi afișate locurile libere pe grupe, respectiv nivele de vârstă, acestea stabilindu-se în cadrul consiliului profesoral al fiecărei unități. În perioada 15 mai – 15 iunie se vor efectua înscrierile pentru anul școlar 2008-2009, la o dată anume, care este înștiințată de fiecare unitate cu 30 de zile înainte. Pentru înscrierea, în special la grădinițele cu orar prelungit, se va ține seama de zona arondată grădiniței, iar părinții trebuie să fie neapărat salariați. Documentele necesare sunt: copii după certificatul de naștere al copilului, copii după cărțile de identitate ale părinților, precum și adeverințe de salarizare de la ambii, la care se atașează o cerere tip pusă la dispoziție de grădiniță.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei