Maia Morgenstern a onorat publicul constănțean cu prezența sa, evoluând pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor alături de balerinul Valentin Roșca, în spectacolul "Mic și-al dracu’...".
- Publicitate -
Pe baza unei selecții din versurile poetului Ion Pribeagu, cei doi artiști aduc la viață nenumăratele personaje ale scriitorului. De-a lungul vieții, Ion Pribeagu a scris piese, reviste, cronici, proză dar mai ales versuri. În ultima parte a vieții sale a intenționat să își publice "impertinențele", dar din cauza stilului poetic impus, i-a lipsit curajul de a le prezenta și de a schimba mentalitatea oamenilor.
Balerinul Valentin Roșca și-a făcut intrarea în pași de dans, trecând prin fața publicului ce îl aplauda. Imediat după aceea și-a făcut apariția și Maia Morgenstern, acaparând atenția întregii săli. Actrița, îmbrăcată în stil bărbătesc, își intră imediat în rol: "Fraților din toată țara/ Din Arad și Hunedoara/ Din Constanța și Sascut/ Vă salut/ Și vă spun la toți cinstit: Bine v-am găsit!". Aflăm despre cine e vorba în piesă și deja umorul face act de prezență: "Numele: Ion Pribeagu/Ocupația: scriitor,/Peste un metru înălțime/de la cap pân-la picior./Data nașterii: octombrie/ Locul nașterii: în pat/Semnele particulare: mărunțel și inspirat./Ochi deștepți ascunși sub lupe,/Nas copoi și barba rade,/După stil și comportare / Par a fi om cumsecade."
Ca orice poet, impresiona prin talentul său și chiar avea idile, folosindu-se de versurile pe care le scria. Veșnic îndrăgostit "sunt îndrăgostit de două", acesta se ferește întotdeauna de dezvăluirea aventurilor: "Și bărbații lor, o, tată,/Să nu afle niciodată/Să nu afle-n clipa grea/Nici ei, nici nevasta-mea." Singura aventură de care nu se ferește, ci mai degrabă luptă pentru consumarea acesteia, este cea cu o curtezană. Strângând 100 de lei prin metoda "loteriei", acesta reușește să ajungă în intimitatea femeii. Un scriitor precum el nu putea avea atât de mulți bani și tocmai de ceea curtezana îi înapoiază cinci lei din suma pe care o primise.
Spectacolul a fost alternat cu diferite coregrafii executate de balerinul Valentin Roșca, solist al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase". Acesta a dansat pe melodii lăutărești vechi, pe muzica teatrului de revistă de la începutul secolului XX, dar și pe ritmuri latino antrenante.
Canapele unde își consuma aventurile, nenumărate ziare din care citea formau decorul perfect pentru un uni-vers al scriitorului. Recuzita era completată de vesti-mentația diferită pentru fiecare personaj reprezentat.
Piesa de teatru, o combinație între versuri, dans și pantomimă, a fost apreciată de publicul prezent, aceasta aplaudând minute în șir după terminarea spectacolului.
Irina VARZĂ