Mare sărbătoare mare la Constanța! Festivalul Etniilor Dobrogene

de Simona ANGHEL Miercuri, 09 Noiembrie 2016 1359
Ziua Dobrogei este o zi a unității în diversitate, a comunicării și a apartenenței la o comunitate greu încercată de-a lungul timpului, dar care a demonstrat că respectul pentru ceilalți și toleranța sunt cele mai bune "arme" pentru a cuceri un loc
de frunte la masa istoriei.
Luni, 14 noiembrie, întreaga Dobroge sărbătorește 138 de ani de la revenirea la România, după Războiul de Independență.
Data celebrării a fost stabilită pentru duminică, 13 noiembrie, atunci când toți constănțenii sunt invitați, în Piața Ovidiu, la Festivalul Etniilor Dobrogene.
De la ora 12, cele mai vechi comunități de la malul mării vor dezvălui lumea fascinantă a simbolurilor, tradițiilor, dansurilor, gastronomiei, poveștilor și meșteșugurilor, într-un eveniment deosebit.
Asociația Italienilor din România, Centrul Cultural Județean Constanța "Teodor T. Burada", Comunitatea Aromână din România, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, Asociația Partida Romilor "Pro Europa", Primăria Comunei Cumpăna, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Elenă din România, Uniunea Polonezilor din România "Dom Polski" și Universitatea "Ovidius" din Constanța pregătesc un spectacol inedit, pentru a aniversa cum se cuvine cea mai importantă zi pentru toți locuitorii dintre Dunăre și Marea Neagră. Invitați speciali: Mahala Rai Banda, Aneta Stan și Ionuț Galani.
v v v
Duminică, 13 noiembrie, în Piața Ovidiu, își deschide porțile și un Târg gastronomic multietnic. Toate comunitățile stăpânesc perfect arta culinară tradițională specifică și îi vor delecta pe cei prezenți cu cele mai bune preparate, după rețete originale.
Nu vor lipsi nici meșterii populari, care s-au hotărât să își mute atelierele în stradă, mândri de tradițiile și meșteșugurile învățate din moși-strămoși și de produsele născute din mâinile lor îndemânatice. În târgul lor, vizitatorii își vor putea desfăta privirea și cu expoziții dedicate Zilei Dobrogei, realizate în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Festivalul Etniilor Dobrogene este un eveniment susținut de Primăria Municipiului Constanța și sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi "Tomis" Constanța, Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea", Inspectoratul de Poliție al Municipiului Constanța.
Accesul este liber! 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei