Mărturii ale ororilor comunismului, dar și ale ridicolului unui regim din istoria recentă a Dobrogei

Expuse deocamdată la etajul II al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (MINAC), chiar la intrarea în expoziția permanentă „Comunismul în Dobrogea”, cele două bilete vor intra, la sfârșitul lunii martie, într-un proces de evaluare privind starea lor de conservare, pentru ca aceste mărturii să dăinuie peste timp, cu atât mai mult cu cât ele s-au revelat după șapte decenii cât au stat ascunse în pereții monumentului istoric de pe faleza constănțeană.
Istoria PCR - dată pradă uitării
Ideea realizării unei expoziții permanente dedicate perioadei comuniste este cu atât mai specială cu cât este găzduită de un muzeu de arheologie. Inițiativa a aparținut cercetătorului Delia Cornea, care, în 2014, a încercat să acceseze o linie de fonduri norvegiene. „Am avut atunci inițiativa să realizăm două proiecte: unul se referea la digitizarea exponatelor muzeale și cel de-al doilea de realizare a unui proiect privind memoria deținuților politici care au trecut pe la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Din păcate, cele două proiecte nu au obținut finanțare. Dar, câțiva ani mai târziu, urmașii deținutului politic Gheorghe Dușu au acceptat să ne ajute, prin firmele pe care le aveau, și au susținut reamenajarea spațiului muzeal, dar și pentru susținerea financiară a tot ceea ce a însemnat acest proiect”, declară cercetătorul constănțean.

Până la momentul revoluției, respectiva zonă de la etajul II a MINAC găzduia o prezentare a istoriei Partidului Comunist Român și a marilor realizări ale regimului.

Actuala expoziție, inaugurată în urmă cu șase ani, intitulată „Comunismul în Dobrogea”, este structurată pe trei secțiuni: Aspecte din evoluția politică, economică și culturală a Dobrogei (1945-1989); Gulagul comunist în Dobrogea și Viață cotidiană. Ea reliefează - în documente, fotografii și mărturii de epocă - diferite momente din istoria regiunii, în mod deosebit a Constanței, într-o perioadă de timp foarte apropiată nouă, cu profunde implicații și în prezent.

Cercetătorul Delia Cornea recunoaște că acest proiect a fost o adevărată provocare, pentru că își dorea să ofere publicului larg o privire de ansamblu a tot ceea ce a însemnat evoluția Dobrogei în perioada 1945-1989, să puncteze anumite aspecte, cum a fost de exemplu mișcarea de rezistență anticomunistă din Dobrogea sau perioada lucrărilor la Canalul vechi, 1949-1953. „De asemenea, aveam și obligația de a arăta și alte aspecte, cum ar fi evoluția culturală a zonei sau aspecte privind modernizarea și sistematizarea orașului. Vă mărturisesc că la început și colegii au spus «La ce avem nevoie de așa ceva? Comunismul s-a încheiat, trebuie să ștergem acest episod». Din punctul meu de vedere, nu putem să ne acceptăm prezentul fără să ne cunoaștem foarte bine trecutul. Această perioadă a reprezentat o perioadă dramatică și de foarte mare importanță în evoluția statului român. Acele procese și fenomene istorice care au avut loc în anii 50-60-70 au unele conotații și în prezent. Ca dovadă, sunt elemente care apar la atâția ani!”, declară același cercetător.

Care a reușit să strângă alături o echipă formată din specialiști din Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Penitenciarul București Jilava, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea (ICEM), Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța, Biblioteca Județeană "I.N. Roman" Constanța.

I-a fost alături, de la început, răposatul Virgil Coman, care în acea perioadă era șeful filialei Constanța a Arhivelor Naționale, și care i-a pus la dispoziție fotografii și unele documente din fondul Canalului. De asemenea, un sprijin susținut a avut din partea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, de unde a preluat multe informații din dosarele celor care au fost condamnați. AFDPR-filiala Constanța, condusă de fostul deținut Paul Andreescu, s-a implicat de asemenea, iar în tot ceea ce a însemnat reconstituire muzeală dânsul și-a dat girul. Totodată, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristi Micu, s-a implicat trup și suflet. Și, în ultimă instanță s-au alăturat simpli particulari, care au venit la muzeu și au donat multe lucruri, unele din ele mărunte, altele mai importante, pe principiul că istoria nu se aruncă.

Un exemplu este jurnalistul Alexandru Mihalcea, care a făcut închisoare politică pentru că a citit literatură burgheză, trecând prin mai multe colonii de muncă și lagăre, printre care și cel de la Salcia. Fostul deținut politic a oferit muzeului o bucățică din ultima pâine pe care a primit-o în Penitenciarul de la Gherla pe 24 martie 1963, ziua în care a fost eliberat. Dar și biletele CFR cu care a venit de la Gherla la București și trăistuța în care avea puținele obiecte cu care a ieșit din închisoare. Alături de două cărți scrise de el.

Întregesc mărturiile deosebit de valoroase exponatele aparținând deținutului Gheorghe Tomoșoiu, unul dintre liderii rezistenței anticomuniste în Dobrogea; certificatul de deces al deținutului politic Gheorghe Dușu, care a murit la închisoarea de la Aiud, în 1961. Un alt artefact deosebit este biletul de eliberare a deținutului politic Paul Andreescu, care, la doar 17 ani, era condamnat de Tribunalul Militar Constanța la cinci ani de închisoare corecțională.
Cum a ajuns Salvador Dali să-l felicite pe Ceaușescu

Vizitatorii mai pot vedea reconstituirea condițiilor grele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde se lucra cu târnăcopul, cu roaba. Sunt ilustrate dezumanizarea totală și condiția omului în sistemul concentraționar comunist, care dorea să zdrobească orice rezistență și prin muncă să edifice omul nou.

Panourile expoziției mai relevă muzeografia în perioada regimului comunist, când MINAC a cunoscut reorganizarea pe principii moderne. Din experiența ghidajelor, Delia Cornea povestește că foarte mulți turiști străini voiau să vadă diferite aspecte legate de Ceaușescu. Așa încât, între diferitele aspecte legate de cultul personalității, se regăsește propaganda care se făcea în jurul familiei Ceaușescu, în opoziție cu realitățile trăite de societate, afundată în sărăcie și întuneric.

Ne-a atras atenția o telegramă de felicitare trimisă de prestigiosul artist Salvador Dali tovarășului Ceaușescu, cu prilejul alegerii ca președinte al Republicii Socialiste România: „Apreciez profund actul dvs. istoric de instituire a sceptrului prezidențial”. „Un act ridicol, pentru că sceptrul este simbolul regalității, nu al președintelui. Făcuseră un talmeș-balmeș”, povestește, zâmbind, Delia Cornea.

Alte aspecte sunt legate de modernizarea stațiunilor de pe litoralul românesc, dar și de edificarea taberei de copii de la Năvodari, care avea cea mai mare capacitate de cazare, circa 12.000 de locuri.

Multe alte panouri expoziționale surprind momentele de construcție a principalelor clădiri din județul Constanța, momentele marilor șantiere, în mod deosebit construirea Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavodă. Nu este uitată nici flota românească, situată cândva în topul mondial ca număr de vapoare. Dar și numeroase aspecte legate de industrializarea din acea perioadă, în Constanța existând multe întreprinderi de importanță națională.

Nu în cele din urmă, un sector mult apreciat de publicul școlar, de tinerii vizitatori este cel dedicat vieții cotidiene, unde pot vedea reconstituirea unei clase de școală din perioada comunistă, dar și a unei sufragerii, în care pe televizor tronează mileul cu peștele aferent. De asemenea, numeroase piese autentice, de pe la începutul anilor ‘50-’60, cum ar fi un aspirator de proveniență sovietică, un televizor Cosmos, aparate de radio, piese de uz casnic, cartelele pe baza cărora se putea lua ulei și zahăr.

Colecția însumează circa 400-500 de obiecte. „Atunci când am început, în 2015, nu existau decât două artefacte: tabloul reprezentându-l pe tovarășul Nicolae Ceaușescu și stema PCR care a făcut parte din expoziția veche a MINAC și a supraviețuit”, mai povestește Delia Cornea.

Zilele acestea, când unitățile de învățământ organizează diverse activități cu prilejul săptămânii dedicate Școlii Altfel, ar trebui trecută în agendă și această pagină de istorie recentă din viața părinților elevilor.