Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a participat, ieri, la Torino, la forumul "Policy Leaders’ Forum - Western Balkans and Turkey", care are ca obiectiv prezentarea viziunii pe termen lung privind eficientizarea politicilor publice în domeniul dezvoltării capitalului uman. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale, participanții la eveniment își propun să identifice punctele tari și bunele practici în domeniul învățământului profesional și tehnic în regiune, dar și modalități de îmbunătățire a viziunii și guvernanței VET în zona țărilor din Balcanii de Vest și a Turciei. Agenda ministrului Remus Pricopie include, de asemenea, întâlniri bilaterale cu miniștrii din regiune prezenți la eveniment. "Policy Leaders’ Forum - Western Balkans and Turkey" reprezintă o platformă destinată schimbului de experiență în domeniul învățământului profesional și tehnic (VET - Vocational Education and Training), la care sunt invitați să participe miniștrii cu responsabilități în domeniile educației, formării profesionale și muncii, din Balcanii de Vest și Turcia. Evenimentul este organizat de Fundația Europeană pentru Formare Profesională (European Training Foundation - ETF).
- Publicitate -