Astăzi, credincioșii
ortodocși o prăznuiesc pe cea despre care se spune că este sfânta ocrotitoare a
celor căzuți în necaz.
În anul 2005, la
Editura Mânăstirea Sihăstria apărea volumul „Suferințele Mamei Blondina, o
martiră a Siberiei”.
Sora Blondina s-a născut
la 24 februarie 1906 în satul Gruseni-Chelmesti din Basarabia, fiica preotului
Zaharia Popovici. Numele ei vine de la Sfânta Muceniță Blandina, care se prăznuiește
în fiecare an la 25 iulie. În volumul din care vă prezentăm un fragment povestește
chiar ea viața personală din închisoare și din lagărul rusesc din Siberia.
Întrucât viața Sfintei
Mucenițe Blandina este mai puțin cunoscută, a fost inclusă în acest volum și
istorisirea pătimirii ei.
„Aceste minuni sunt
însemnate de către o păcătoasă creştină - Blondina, după porunca Sfintei
Paraschiva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care
le ştia această ucenică a Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă
Paraschiva cu tinerii şi cu toţi care se roagă ei cu credinţă.
1. O studentă dentistă, făcând practică într-o
clinică, şi-a lăsat pe masă, în cabinetul de lucru, poşeta în care avea bani
mulţi şi un ceas de mână, de mare valoare. Când să plece acasă, a observat că
lipsesc banii şi ceasul. Ea, fiind foarte credincioasă, imediat a venit la
Sfânta Paraschiva şi i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. Dupã
trei zile vine un om în vârstã la cabinetul medical și îi aduce ceasul și
banii, cerând mii de scuze pentru feciorul sãu, care era un golan și - fiind
chiar clientul ei - a profitat când ea a ieșit din cabinet şi i le-a furat.
Tatăl băiatului i le-a găsit ascunse, l-a bătut până i-a spus de unde le-a
luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi.
2. O femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de
lângă Iaşi, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Părea abătută,
nervoasă şi chiar nebună.
S-a închinat la multe icoane şi a venit la moaştele Sfintei Paraschiva.
S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o şi ea
a căzut la pamant . A inceput sa strige: “draci, diavoli..”. Oricine venea
către dansa, ea ii împingea, şi la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei
Mitropolii - un diacon cu viaţă frumoasă călugărească -, a apucat-o de mână şi
a întrebat-o: „Spune, ce păcat ai făcut?" Ea a spus că a umblat cu
farmece, că a auzit cã soþul ei o înșealã.
A întrebat-o de unde
este şi cum o cheamă? Nu ştia, ci se văieta de cei trei copilaşi ai săi. Atunci
părintele diacon a întrebat-o dacă ştie să citească. Ea a spus că ştie; el i-a
dat acatistul Sfintei Paraschiva ca să-1 citească. Ea s-a aşezat în genunchi la
picioarele sfintei şi a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o
la el, a vorbit şi a văzut că ea s-a limpezit la minte.
A mãrturisit-o și,
fiindcã ea a spus cã de trei zile n-a luat în gurã nici un strop de apã, a
împãrtãșit-o. Femeia a plecat acasã sãnãtoasã.
3. Într-o zi o femeie
de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin bisericã și plângând
în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus cã lucreazã ca femeie de serviciu la
tribunal, a fãcut sinuzitã, dar, neavând timp sã se trateze, a neglijat și s-a
pomenit cu dureri grozave de cap și apoi i s-a umflat tot capul. Era fãrã soþ,
cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus cã tot creierul este acoperit
cu puroi și cã trebuie sã-i facã operaþie foarte grea, dar că ea nu va rezista
la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.
Am întrebat-o dacă
crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu,
copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat,
i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a
plecat. Peste trei luni am intalnit-o pe strada, sănătoasă, voioasă. Am întrebat-o cum se
simte, îmi spune: „Bine! Dar să vedeţi cum s-a întâmplat. La vreo trei
săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a
curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut
sănătoasă".
5. O maicã din Cheile Bicazului a venit la
Sfânta Paraschiva, fiind bolnavã de urechi de nu mai auzea nimic și avea și
dureri. A stat trei zile în rugãciuni cu lacrimi și a plecat complet sãnãtoasã.
6. Mi-a povestit un preot din Ardeal cã în
parohia lui a fost o fatã care trebuia
sã se cãsãtoreascã cu un bãiat. O fatã cuminte, însã bãiatul a fost rãu, a
lãsat-o și s-a cãsãtorit cu alta. Ea, fiind foarte necãjitã, a venit la preotul
paroh și i-a povestit durerea sa.
Preotul a sfãtuit-o sã meargã la Iași, sã se închine la moaștele Sfintei
Paraschiva și sã dea un pomelnic. L-a ascultat. Peste o lună s-a căsătorit cu
un băiat foarte bun şi e fericită.
7. Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit:
A fost bolnav de plămâni - T.B.C. -, i s-au făcut multe antibiotice şi el a
simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acela i-a confirmat
această nenorocire. Preotul imediat s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era
ora zece seara şi Sfânta Mitropolie era închisă. Atunci el a stat în genunchi
afară lângă peretele unde stau moaştele Sfintei Paraschiva, s-a rugat câteva
ceasuri plângând. A doua zi a simþit cã e sãnãtos și pânã astãzi nu mai are
nimic nici cu ochii, nici cu plãmânii, slujește și azi Sfânta Liturghie la o
mãnãstire din Ardeal.
8. A venit o doamnã de
la București aducând în dar Sfintei Paraschiva un covor persan mare și frumos.
Am întrebat-o ce înseamnã acest dar. Mi-a povestit cã soþul ei, bãrbat de 45 de
ani, s-a îmbolnãvit. Cu tot progresul medicinii, doctorii nu gãseau leac la
boala lui și i-au spus sã se pregăteascã
de moarte, că are cancer, într-o zi vine la ei acasă un prieten evreu şi le
spune că el pleacă la Iaşi şi îi sfătuieşte să-i dea bani şi pomelnic să ducă
el la Sfânta Paraschiva. Şi l-au ascultat şi i-au dat. Peste două luni soţul ei
s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, ea personal a
adus acest covor la Sfânta Paraschiva.
9. O femeie de la țarã,
foarte disperatã, a venit la Sfânta Paraschiva cã i s-a furat vaca. A dat un
pomelnic și a plecat. Peste o sãptãmânã a venit sã-i mulțumeascã Sfintei
Paraschiva, cã a gãsit vaca în al treilea sat.
10. Vine o mamă foarte necăjită la Sfânta
Mitropolie şi-mi spune că are o fată cam leneşă şi putin credincioasa si ca are
in fata bacalaureatul si admiterea în
facultate. Am sfătuit-o să o aducă şi pe fată la Sfânta Paraschiva. Când a
venit cu fata, am întrebat fata dacă ştie rugăciuni, mi-a răspuns că nu ştie
nici o rugăciune. Am dus-o în faţa sfintei racle a Cuvioasei Paraschiva şi i-am
zis să stea în genunchi să se roage cum ştie. Ea a spus sfintei că are frică de
română şi ştie numai despre Eminescu. Exact aceasta a întrebat-o la bacalaureat
și fata a reușit bine.
Vine altă grijă şi mai
grea: admiterea la facultate. Fetiţa vine de acuma singură la Biserică şi mai
des. Iar în ziua examenului la admitere vine şi îi spune Sfintei Paraschiva că
ea ştie la chimie mai bine oxigenul. Asta a întrebat-o şi a luat media şapte.
Dar nu avea loc, pentru că au intrat cu cea mai mică medie de 7,50.
Mama sa vine iarãși cu
lacrimi la Sfânta Paraschiva și iarãși sfânta o ajutã. Au rãmas patru copii
fãrã locuri, însã unul din ei era bãiatul unui șef mare al orașului și acesta
face demersuri la București și se mai aprobã patru locuri, în care intrã și
fetița în cauzã. Așa a ajutat-o cuvioasa sã intre și fetița ei și de atunci
fata și mama vin foarte des la cuvioasa să-i mulţumească.
Sursa text:
https://www.sfantaparascheva.com/