În această perioadă, la Muzeul de Artă se desfășoară o expoziție de gravură, desen și sculptură, semnată de artistul Mircia Dumitrescu. Nici poezia nu lipsește din expoziție, versurile lui Nichita Stănescu, dedicate expozantului, însoțind lucrările realizate de artist.
- Publicitate -
Mircia Dumitrescu este șeful catedrei de grafică a Universității Naționale de Artă din București și un mare tehnician al gravurii. Așa cum îl numea Eugen Simion, el este "mai aproape de poeți decât este de pictori" datorită muncii sale de editor și de ilustrator de carte. A realizat cărți bibliografice cu care a participat la concursuri naționale și internaționale, fiind un veritabil ilustrator al realului: "Este un om care încearcă să intre în spiritul, ideile și conceptul cărții, poemului sau literaturii pe care o prezintă; face mai mult decât ilustrație: o echivalență plastică a universului românesc", a spus dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă.
Artistul abstractizează realitatea în lucrările sale, adevărate metafore plastice însoțite de versuri scrise de Nichita Stănescu, pe care poetul i le-a dedicat prietenului său, Mircia Dumitrescu: "Lucrările sale înconjoară ca un halo poezia lui Nichita", a spus dr. Doina Păuleanu.
De asemenea, sculpturile, numite de autor "gravuri tridimensionale", sunt realizate cu o precizie chirurgicală: "Sculpturile sunt o altă modalitate de a gândi gravura. Sunt gravuri tridimensionale pe care artistul a simțit nevoia să le scoată din hârtie și să le confere autonomie volumetrică", a precizat dr. Doina Păuleanu.
Expoziția, una dintre cele mai importante găzduite de Muzeul de Artă, va fi deschisă publicului până pe data de 15 august.