În perioada 16-17 martie 2024 a avut loc cea de-a XII-a
ediție a Concursului național de matematică
„Laurențiu Panaitopol”, organizat de Colegiul Național „Spiru Haret” din
Tulcea în colaborare cu Societatea de Științe Matematice din Tulcea.
Concursul, care reprezintă un cadru stimulativ de
întrecere a elevilor cu performanțe matematice, cinstește memoria profesorului Laurențiu Panaitopol, unul
dintre cei mai prestigioși problemiști pe care i-a avut matematica românească,
cu numeroase probleme originale incluse în probele olimpiadelor naționale și
internaționale.
Cei mai buni participanţi ai competiției au fost premiați
de Maria Elena Panaitopol, distinsă profesoară, soția profesorului Panaitopol.
A devenit o tradiție a concursului ca printre laureați să se afle elevi ai
Colegiului Național “Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Podiumul acestei ediții a fost dominat de mirciștii
câștigători ai multor premii și mențiuni. Astfel, Bogdan Ștefan Pavel, din
clasa a X-a a fost recompensat cu Premiul I și Premiul de Excelență, Gabriel
Popovici, clasa a VIII-a și David Georgescu, clasa a XII-a, au obținut premiul
II la clasele respective, Sebastian Gabriel Roșca, clasa a IX-a și Bogdan
Cristian Doroftei, clasa a XI-a au primit premiul III, iar pentru Vlad
Vasilescu din clasa a IX-a, Rareș Drăistaru-Oancea și Eduard Grigore din clasa
a X-a, s-au acordat mențiuni. Elevii au fost pregătiți de profesorii Gabriela
Constantinescu, Nelu Chichirim, Alina Dermengiu, Florian Gache și Cătălin Zîrnă