Zeci de credincioși au asistat, ieri, la slujba de sfințire mare a demisolului bisericii "Sfântul Arhi-diacon Ștefan" din Parcul Gării, săvârșită de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Cu acest prilej, au fost aduse din Ucraina moaștele Pruncilor uciși de regele Irod, relicve sfinte care vor rămâne definitiv spre închinare la biserică.
- Publicitate -
Așa cum ne-a spus părintele Grigore Mihai, moaștele au ajuns la Constanța în urma unei donații din partea părintelui Mihail Jar, starețul Mănăstirii Bănceni, Ucraina.
Construcția bisericii care poartă hramul Arhidiaconului Ștefan a început în 2002, fiind concepută ca un ansamblu bisericesc, format din subsol, demisol, și biserica mare - catedrala, construcția celei din urmă urmând a fi finalizată în următorii 5-10 ani, conform spuselor părintelui Grigore Mihai.