Biserica Ortodoxă îl cinstește, astăzi, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sărbătoarea are o importanță aparte pentru credincioșii de la malul mării, deoarece Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" adăpostește o parte din sfintele moaște ale Doctorului fără de arginți.
- Publicitate -
Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, s-a născut dintr-un tată păgân și o mamă creștină, primind numele de Pantoleon, adică "cel întru toate puternic, ca un leu". După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, de la care a deprins tainele medicinii. Preotul Ermolae i-a descoperit învățătura de credință, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică "cel cu totul milostiv". Prin puterea credinței, Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile și sufletele multor bolnavi. A fost martirizat prin decapitare, în jurul anului 305, în vremea persecuțiilor declanșate de către împăratul Dioclețian.
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse din Orient la Catedrala din Constanța de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, în ziua de Florii.
Astăzi, începând cu ora 6.00, în altarul de vară al Catedralei arhiepiscopale, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu și Sfințirea Mică a Apei, urmate, începând cu ora 8.00, de Sfânta Liturghie.