Vineri, 05 Iunie 2026

Modulul European Jean Monnet, un real succes!

de Cuget Liber Marţi, 19 Mai 2009 363 1 min citire
La Universitatea "Ovidius" din Constanța, în perioada 15-17 mai 2009, s-a desfășurat Modulul European Jean Monnet. Cursurile au fost organizate de prof. univ. dr. Petre Gheorhe Bârlea. Cei 90 de participanți: masteranzi, doctoranzi și cadre didactice au apreciat conținutul cursului, vasta bibliografie, interactivitatea desfășurării, precum și actualitatea tematicii.
Cursul a debutat vineri, 15 mai, cu Dialogul culturilor în Europa, de la teorie la practică. Au urmat prelegeri și dezbateri privind identitatea și diversitatea culturală, problemele lingvistice ale Comunității Europene. Lectorul universitar Florentina Nicolae a ținut o prelegere interactivă despre problemele de multilingvism și, în special, unitatea în diversitate, cu referire la conviețuirea etnică în România. Duminică s-a desfășurat o aplicație practică: proiecția filmului "L’auberge Espagnole", în regia lui Cedric Klapisch – paradigmă a comunității europene, încheindu-se cu un interesant seminar, cu tema A fi student în Europa.
La final, prof. univ. dr. Petre Gheorhe Bârlea ne-a declarat că a inițiat acest proiect "pentru a transmite mai multe cunoștințe despre construcția europeană și stadiul actual al construcției europene". Dintre obiectivele și așteptările organizatorilor cităm "importanța diseminării de către beneficiar a două lucruri: informația despre dialogul cultural și aplicarea unui stil nou, având la bază metode activ-participative".
Modulul European Jean Monnet a fost un real succes, iar cum scopul fundamental al acestui curs este acela de a promova dialogul culturilor în Europa, vor urma alte dezbateri în data de 27 iunie și 26 septembrie.
Prof. Anastasia DUMITRU
Taguri
Articolul anterior "Scandal cusut cu ață albă chiar de directoare"
Articolul următor Expoziție foto pe holurile ISJ Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei