În timp ce Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului, afirmă că, până la finele primului semestru, instituțiile de învățământ trebuie să introducă monitorizarea cu cartelă magnetică, la Constanța, la conferința de presă de vineri, de la ISJ, inspectorul școlar general, prof. dr. Aliss Andreescu, a declarat că, deocamdată, nu s-au primit instrucțiuni în acest sens.
- Publicitate -
Și cum bieții părinți ar putea fi cel mai probabil sponsorii acestei noi inițiative ministeriale, îi anunțăm că o asemenea lucrare se ridică la circa 1.500 lei.
De asemenea, o altă investiție se anunță a fi și cea în camere video care să monitorizeze sălile în care se desfășoară examenele. Mai ales că se intenționează ca, pentru o cât mai corectă ierarhizare a elevilor care vor intra la liceu, și examenul de evaluare națională să se desfășoare sub supraveghere video.