- Publicitate -
Cei mai mici spectatori se vor putea întâlni duminică, 2
decembrie, de la orele 10.00 și 11.30, Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de
Mare", cu "Motanul încălțat". Scenariul, regia artistică și animația îi aparțin
lui Cristian Pepino, scenografia
este semnată de Cristina Pepino,
muzica de Dan Bălan, iar coregrafia
de Maria Aprozianu.
"Unde-i
motanul? A dispărut motanul", așa începe spectacolul.
Toată lumea îl caută pentru că fără el nu se poate spune povestea.
"Iată-l"! A apărut prețiosul nostru motan cu un miorlăit deosebit de ștrengar. Și
pe deasupra mai și vorbește. Este deci fermecat, dar și isteț, și dornic să-i
ajute pe cei nevoiași. Apoi, minunata felină îl va ajuta pe feciorul cel mic al
unei familii nevoiașe să devină "Prințul de Carabas", moștenitor al unor imense
meleaguri ce au aparținut unui fioros și asupritor căpcăun.
Pe parcursul celor 55 de minute de poveste, spectatorii
vor asista la o sumedenie de situații comice (întâlnirea cu regele și frumoasa
prințesă, cu viticultorii și cu slujitorii hapsânului căpcăun) puse la cale de
istețul motan. Toate aceste stări aduc o maximă dispoziție și încântare tuturor
copiilor de-a lungul întregii vizionării.