Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Muzeul de Istorie Constanța este, în continuare, un punct turistic de top

de Cuget Liber Joi, 12 Septembrie 2013 114 < 1 min citire
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța a reușit să găzduiască și în acest sezon un număr impresionant de turiști. În pofida lucrărilor de reamenajare și restaurare a întregii zone peninsulare constănțene, 46.000 de persoane au vizitat obiectivul turistic, din datele oferite de către directorul instituției, Gabriel Custurea. Majoritatea vizitatorilor erau din rândul celor îmbarcați pe navele de pasageri, fapt susținut și de declarația cercetătorului științific, Constantin Chera: "Sunt contracte încheiate cu ceva timp în urmă și astfel, toți pasagerii vaselor de croazieră care sosesc pe Dunăre sau pe Marea Neagră vin în vizită la noi". 
În legătură cu evenimentele care au fost organizate pe par-cursul sezonului estival, Constantin Chera a adăugat: "Au fost expoziții temporare care se făceau în mod obișnuit. Ceva inedit a fost derularea unor filme documentare atât în limba engleză, cât și în limba română care au stârnit interesul majorității." 
În ceea ce privește șantierul apărut în urmă cu aproximativ șapte luni în centrul vechi al Constanței, atât angajații muzeului, cât și localnicii nu se declară, practic, deranjați de situația în care se află zona. Ei con-sideră acest proiect important și necesar pentru dezvoltarea turismului local, indiferent de durata lucrărilor.
Diana NEAȚĂ
Taguri
Articolul anterior Connect-R, în scandal cu dansatorii pentru că nu i-a plătit
Articolul următor Monica Gabor și-a țepuit avocata!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei