Muzica și dansul dobrogean, pre-zentate de elevi ai școlilor din Murfatlar au încântat sufletele invitaților din Anglia, Suedia, Franța, Norvegia și Austria. Pe scena Casei de Cultură a localității au prins viață dansuri tradiționale dobrogene, precum și cele specifice minorităților conlocu-itoare: rromi, turco-tătari, ruși-lipo-veni. Spectacolul a fost însoțit de o expoziție Pasteluri realizată de membrii Cercului de pictură. Evenimentul finalizează întrunirea de proiect Comenius "Hall of Mirrors", derulat de Școala cu clasele I-VIII "Dimitrie Cantemir" Constanța.
- Publicitate -
Precedentele întruniri de proiect au avut loc în Suedia, Austria și Franța, proiectul având ca obiectiv principal combaterea discriminării și înlăturarea prejudecăților legate de identitatea națională.
Reuniunea a avut ca scop evaluarea acestui proiect finanțat din fondurile Uniunii Europene și desfășurarea unor activități menite să dezvăluie identitatea culturală a poporului român.
La finalul spectacolului, profesorii și directorii instituțiilor de învățământ partenere din Anglia, Suedia, Franța, Norvegia și Austria s-au prins entuziasmați într-o horă tradițională românească.