După două săptămâni în
care cele 10 cadre didactice de la Școala gimnazială nr. 1 Dumbrăveni și-au
gestionat activitatea fără a avea un... șef, astăzi s-a prezentat la unitatea
de învățământ noul director numit de Inspectoratul Școlar Județean Constanța cu
detașare în interesul învățământului până la susținerea concursului pentru
ocuparea acestei funcții.
Prof. Elena Mureșan
este învățător titular la Liceul Tehnologic Independența și a mai deținut
funcția de director al Școlii gimnaziale nr. 1 Dumbrăveni în mandatele 2014-2015,
2015-2016 și 2016-2017. „În 2016 a apărut legea aceea în care directorul putea
rămâne pe post fără concurs. Am rămas patru luni, iar din luna ianuarie toți
directorii care am fost schimbați am rămas în continuare ca învățători. Deci au
fost două mandate și patru luni, dar trei ani am predat la Dumbrăveni”, a
declarat prof. Mureșan, adăugând că în acea perioadă a participat și la
olimpiade cu copiii.
În ceea ce privește
catedra de învățător și prezența sa în calitate de director, prof. Mureșan
afirmă că la Școala din Dumbrăveni cadrele didactice stau în unitate până la
ora 14,30 chiar 15, fiind program dublu simultan. „Am redactat deja adresa
către Primărie pentru a constitui consiliul de administrație și pot spune că
lucrurile s-au pus în mișcare chiar din prima zi a prezenței mele în școală”.