Noul ministru solicită schimbarea manualelor școlare

de Cuget Liber Marţi, 08 Ianuarie 2013 360
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că manualele școlare vor fi schimbate, însă nu toate vor fi în format electronic. "Este nevoie să le revedem, să le schimbăm, dintr-un motiv foarte simplu: dacă din punctul de vedere al curriculumului au mai fost modificări, aduceri la zi, din punctul de vedere al manualelor sunt unele care au 12 ani vechime", a spus Pricopie.
"În momentul de față, proiectul este început dinainte, l-am găsit aici în minister, a existat și un proiect pe fonduri structurale care a analizat toate aceste componente. Acum avem toate aceste informații și trebuie să ne apucăm să desenăm noul program-cadru, curriculum și apoi să încercăm să dăm drumul la manuale. Procesul este de durată. Încercăm să vedem dacă ne raportăm strict la ce spun specialiștii, în varianta cea mai optimistă vorbim de 6 ani pentru că trebuie schimbate manualele de la I-IV, V-VIII, IX-XII. Manualele nu se pot schimba toate odată", a declarat pentru Agerpres, Remus Pricopie. 
Acesta a mai spus că se investighează posibilitatea ca întreg acest proces, inclusiv tipărirea noilor manuale, să se facă folosind cel puțin o parte din fondurile structurale. "De asemenea, se discută despre conceptul de manual pentru că probabil în 2016 cred că manualul va arăta altfel decât arată astăzi. Ar trebui să fie o combinație între manualul în formă clasică și instrumente electronice pe care elevul să le găsească pe o platformă, să poată să fie accesate, să fie mai prietenoase din punctul de vedere al acestor generații de copii. Cred că dimensiunea softurilor educaționale este una extrem de importantă. Vom lucra la manuale cu partenerii tradiționali, dar și cu alte instituții cu care nu am lucrat până acum specializate în manuale școlare din Europa", a precizat ministrul Educației.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei