"O istorie în cretă", la Muzeul de Arheologie

de Cuget Liber Sâmbătă, 07 Iunie 2008 327
La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța este deschisă expoziția "O istorie în cretă. Complexul Rupestru de la Murfatlar Basarabi", care poate fi admirată de către vizitatorii interesați până pe data de 20 iunie. Situl arheologic a fost inaugurat la București, la sfârșitul anului trecut, cu ocazia împlinirii celor 50 de ani de la descoperirea monumentului istoric. La parterul muzeului se pot vedea elemente de arhitectură din cele șase bisericuțe ale Complexului Rupestru, iar în vitrine sunt prezentate blocuri din cretă pe care sunt redate cruci, sfinți, animale, obiecte de cult cu diverse decorațiuni, vase ceramice și alte inscripții. Spre exemplificare, pe câteva bucăți de cretă sunt expuse: o cruce fragmentată în relief, o felină, o scenă dinamică de vânătoare, reprezentarea nașterii lui Iisus Hristos, figuri geometrice și texte scrise atât în limba greacă, cât și în cea slavonă. Expoziția a fost adusă de la Muzeul Național de Istorie al României și organizată de acesta în parteneriat cu Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" din București și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Din toamna acestui an, "O istorie în cretă" va deveni expoziție permanentă la Murfatlar-Basarabi. Nicoleta ONU
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei