În perioada 15-18.02.2024, unsprezece elevi ai Liceului
Teoretic „Carmen Sylva” Eforie, însoțiți de prof. Gemil Meral Leila, profesor Luminița
Trandafir și administrator de patrimoniu Iulian Dobre, au participat la prima
etapă a proiectului de parteneriat, desfășurat la Liceul Teoretic „Aurel
Vlaicu” Breaza, jud. Prahova.
- Publicitate -
Scopul acestei vizite l-a reprezentat schimbul de
experienţă dintre cadrele didactice și elevii din Eforie și Breaza, constând în
desfășurarea unor activități instructiv-educative în cadrul proiectului de
parteneriat educaţional „Interferenţe culturale, conexiuni şi schimburi de
valori în spaţiul românesc", în vederea îmbogăţirii cunoştinţelor despre
tradiţiile şi obiceiurilor specifice celor două regiuni geografice.
Obiectivul principal al proiectului are în vedere
schimbul intercultural la nivel educațional, prin susținerea unor activități
școlare și extrașcolare comune. Cunoașterea diferitelor aspecte ale spațiului
cultural și educațional, stabilirea de relații de prietenie și acordarea de
ajutor colegial între elevii celor două școli sunt argumente ce susțin
implementarea acestui proiect prin care se caută îmbunătăţirea cunoştinţelor
legate de cultură și valori ale partenerilor implicaţi.
În timpul vizitei, elevii au făcut primii paşi în
formarea relaţiilor de colaborare care
vor fi menţinute şi după încheierea implementării proiectului, învăţând şi
înţelegând aspecte variate legate de cultura şi tradiţiile zonei, ospitalitatea
și căldura comunității din oraşul Breaza. De asememea, au avut ocazia să
participe la diferite activităţi organizate împreună cu elevii școlii. Cu
această ocazie, cadrele didactice ale unității noastre școlare şi-au format o imagine de ansamblu, asimilând
exemple de bună practică, iar elevii au împărtăşit experienţele personale
într-o atmosferă armonioasă, în „Jurnalul Prieteniei” care a fost completat cu
primele amintiri.
Elevii constănțeni au fost întâmpinați oficial de către primarul
orașului Breaza, Bogdan Novac, alături
de directorul liceului, prof. Nicola Alina, de echipa de cadre didactice,
părinții şi elevii participanți la acest proiect.
„Atât profesorii, cât și elevii unității noastre de
învățământ au avut prilejul de a se bucura de o experință minunată. Schimbul
cultural şi educațional a avut un impact demn de admirație și recunoștință și
din partea părinților elevilor noștri. Elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva”
au sosit la școală cu amintiri frumoase, cu experiențe noi pe care le-au
prezentat colegilor și profesorilor. Este minunat că au avut oportunitatea de a
învăța unii de la alții să descopere valorile culturale regionale celor două
județe, Constanța și Prahova, ospitalitatea comunității din Breaza. Proiectul
va continua, iar următoarea etapă se va desfăşura în Eforie, unde vom derula o
nouă serie de activități. Adresăm mulţumiri partenerilor din Breaza pentru
activitatea exemplară desfăşurată cu ocazia acestei vizite, director Nicola
Alina, prof. Gîță Maricica, profesor Toader Macrina, părinților, elevilor şi primar
Novac Bogdan, pentru susținerea acordată în această colaborare! Felicitări
tuturor!”, a declarat directorul Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie.
„Transmitem mulțumiri și recunoștință, domnului director
pentru sprijinul, implicarea şi dăruirea de care a dat dovadă, pentru ca
activitățile din proiect să aibă loc. Profesorii, elevii, părinții şi întreaga
comunitate din Breaza, în frunte cu domnul primar Novac Bogdan au fost onorați
să primească echipa dvs. şi să ofere oportunități, experiențe de învățare şi
relaxare, să împărtășim şi să demonstrăm că avem valori educaționale comune.
Domnii profesori şi elevii dvs. au fost minunați, am format o echipă, ne-am simțit bine împreună, am învățat unii de la alții, ne-am ajutat unii pe alții, am avut zâmbetul
pe buze şi bucuria în suflet. Munca în
echipă a demonstrat implicare, pasiune,
perseverență, entuziasm, înțelegere şi răbdare. Pot afirma cu tărie că
există compatibilitate să organizăm, în continuare, activități plăcute şi utile
pentru elevii și profesorii din echipă. Mulțumim tuturor și abia așteptăm să ne
revedem!", a declarat profesor Maricica Gîță, coordonator al proiectului de
parteneriat încheiat între cele două instituții.